„Anamneza” este un termen care definește totalitatea informațiilor pe care un medic le colectează într-o primă etapă a procesului de examinare de la un pacient în vederea stabilirii antecedentelor și a stadiului actual ce ține de natură fiziologică sau psihologică, pentru a se genera o prezumpție de diagnostic și pentru a crea un plan de prevenție complet și corect.
Am hotărât să împrumut acest termen în ceea ce facem în domeniul inițierii în tainele condusului. Condusul este un domeniu care privește integritatea emoțională și fiziologică a șoferului cât și a semenilor, iar importanța acestui domeniu este incontestabilă, așadar un instructor nu trebuie să fie considerat ca fiind acea persoană care te învață să ”manevrezi” un vehicul și să obții un act cu caracter oficial care să permită unei persoane să conducă din punct de vedere tehnic un autoturism.
Un instructor este acea persoană care poate fi comparată cu un terapeut din punct de vedere emoțional sau chiar și tehnic (atunci când ne referim la metodologia de control a autoturismului), el nu poate fi cel care repară lucruri ce țin psihicul uman decât într-o măsură ce ține de abordarea acestui domeniu, dar poate fi acea persoană care să dea un impuls. iar pentru multe persoane întâlnirea cu un instructor este startul spre un „nou început”. Instructorul este cel care te ajută să îți identifici temerile, să le învingi, iar prin intermediul unor exerciții specifice controlului fiecărei manevre să reușești să dobândești coordonarea necesară.
Revenind la anamneză, aceasta se realizează la prima întâlnire cu viitorul cursant (nu la prima ședință, ci înainte de înscriere).
Cum vom realiza acest lucru?
Vom avea o conversație care are rolul de a extrage cât mai multe informații despre cursant cu privire la date personale, dar foarte important date cu privire la viziune pe care o are despre condus, identificarea stadiului emoțional și stabilirea unui program de organizare a pașilor, care bineînțeles va fi adaptat și după gradul de evoluție a fiecărui cursant. va fi realizată o fișă specifică fiecărui cursant, iar pe parcursul orelor se vor nota observații care vor duce către o stabilire mult mai ușoară a îndeplinirii obiectivelor dar și a unei evaluări finale.
Scopul nostru nu este doar să dețineți un permis ci să transformați condusul în artă, iar din SIGURANȚA voastră și a semenilor să facem o PRIORITATE!!!