MODELAREA CONȘTIENTĂ ȘI FRÂUL LIBER DAT SUBCONȘTIENTULUI

Atunci când învățăm lucruri noi, pentru a putea să ne însușim noi deprinderi și pentru a putea realiza corect unele operațiuni trebuie să ne folosim rațiunea. Procesul de raționalizare poate fi realizat cu ajutorul conștientului, iar acest lucru se poate realiza doar într-o perfectă stare de prezență.

A fi în stare conștientă presupune să fii în strânsă legătură cu realitatea, iar lucrurile pe care le înveți noi în acel moment (în cazul operațiunii la care facem referire este învățarea condusului) vor fi înmagazinate pe un hard uriaș numit subconștient. Rațiunea înseamnă logică, iar odată formată cu siguranța se pot începe exercițiile.

Aici intervine motivația și observăm mulți oameni care spun că simt teama atunci cand vin la cursurile practice de conducere. Cumva îi înțeleg, iar acest lucru se datorează faptului că am trecut prin această etapă, dar cu trecerea timpului evoluăm iar știința ne arată foarte clar că putem avea control asupra propriilor emoții.

Controlul emoțiilor, mai ales a celor cu o frecvență joasă, precum frica, poate însemna un nou început, un început în a fi mai bun sau poate mai bine zis înseamnă să excelezi.

Conștientul este relativ activ într-o proporție mult mai mică decât subconștientul și fiecare noțiune sau acțiune dobândită este înmagazinată în subconștient de unde va iesi la suprafață fix când va fi nevoie de ea.

Totuși faptul că suntem ființe evoluate, care percepem emoțiile și fiindcă nu știm să le controlăm înseamnă că nu lăsăm practic subconștientul să își facă treaba și încercăm să controlăm în mod conștient toate acțiunile, astfel încărcarea unor decizii, ale unor acțiuni sau ale unor sincronizări ale corpului cu emoții poate afecta rezultatele și acest lucru chiar într-un mod mai puțin plăcut, ce duce la întârzierea unor progrese. Condusul este o activitate sau o acțiune ce poate fi accesată de oricine, totuși mai sunt oameni care nu „lasă să curgă” lucrurile. Asta înseamnă să lași subconștientul să își facă treaba.

De aceea veți observa oameni care în timp ce conduc sunt capabili să aibă și alte activități, fie să vorbească sau fie să asculte muzică, acest lucru fiind posibil datorită faptului că acțiunile realizate ce țin de condus sunt realizate de subconștient, iar spre exemplu acțiunea nouă ce presupune o conversație presupune utilizarea conștientului.

Subconștientul este capabil să coordoneze mai multe activități în același timp, în timp ce conștientul se poate axa doar pe una singură. Iar actele reflexe, să nu uităm, ele sunt activate de subconștient pe baza unor informații sau ale unor activități trecute la care a participat și conștientul, fapt care presupune că luarea deciziilor rapide ce presupun reacții sunt luate de subconștient. Luarea unor decizii în situația „luptă sau fugi” dacă ar implica 11ar însemna un proces de decizie care necesită prea mult timp, iar o reacție în timp util nu ar mai fi posibilă. Vorba din popor și anume „lasă lucrurile să curgă” sunt încărcate de însemnătate și o doză de înțelepciune.

Despre noi

Suntem de peste 5 ani pe piața școlilor de șoferi din Bacău, iar experiența unora dintre instructorii noștri este mult mai mare. Și nu doar acest aspect este cel mai important, ci faptul că personalizăm pregătirea fiecărui cursant în funcție de nevoile sale.

Contacteaza-ne